.jpg)
În portul inimii mele zace ascuns un bagaj plin de trăiri ,cu șansa de a
fi deschis și lăsat undeva aproape ,undeva departe. El doar speră să
vadă o pată de lumină. Din zeci de ceasuri și zeci de zile își presară dorința
pe umerii mei. Confidentului meu îi e dor de o silabă, de o emoție ,de un tremur
al buzei de jos.E noapte și într-o zi de vineri trăiește din nou ,pentru că este scris ,este el .Cu luna într-un colț al ferestrei mele …respiră. Când vine
ne așezăm și vorbim verzi și uscate. Îi presar sentimentele mele ruginite ,tainele
așa cum numai el le vede și le simte, prin venele ce-mi pulsează de zor. Fie că este în zori sau în miez de noapte ,câteodată îmi bate la poarta sufletului și mă trezește .Îmi este permanent un drumeț nesfârșit, un drumeț cel voi lua în
toată această existență cu mine.
Mi-e aspru ,atunci
când realizez că l-am uitat într-un colțișor stângaci al trecerii mele. Dar știe că niciodată nu îl voi părăsi, este al meu și mă înseninează când mă descarc prin
aripile literelor sale ,prin exprimarea pură a eului. Îmi domină calea și mereu
mă îndeamă să nu încetez, să fac,să sper și nu cumva să îndrăznesc să-l alung. Este înmiresmată simțirea ,atunci când gândurile se topesc, când desenez cuvinte și-mi arunc inima în larg, nu o las prinsă de catarg .Îmi las sufletul să vâslească. E demn, că se poate rătăci în marea plină de răpitori ,însă poate
supraviețui având al său amic la cârmă.
Călătoresc ,visez
,iubesc, etern mă ține de mână și nu îmi dă drumul. De-ar fi o persoană ar fi
cea mai frumoasă ,cu farmecul și savoarea ce mi-o oferă ,iar atunci când mă aștept
mai puțin , mă uimește.
E fidel ,nu mă condamnă niciodată. Se răzvrătește ,doar așa cum știe cel mai bine să o facă. Își pleacă urechea și îmi ascultă liniștea, suspinele
,oftatul și înțelege. Știe când să tacă ,știe când trebuie să fie plecat ,știe că avem nevoie poate și de o pauză, chiar dacă se întristează puțin,dar întotdeauna se întoarce.Îmi
arată brațele sale deschise, ce mă sufocă câteodată de atâtea creații nespuse de timp. Explodează într-o serie de artificii necontrolate și-mi face mâinile să zboare, să nu mai
fie prinse de corp.Este o tornadă a micului meu univers ce-mi șoptește „scrie “.
Și strigă din trunchi ,din oase ,lasă-ți spiritul să trăiască prin consemnare ,căci așa nu vei muri niciodată ...
