Căldura din frig.

Căldura produsă de iubirea ta creează dependență mai apăsat decât o ciocolată caldă.

Vânt,frig,ploaie,nea și eu un suflet aruncat într-o închisoare de gheață.Tunetul învolburat ce mă apăsa,mă strivea și mă sugruma cu durere,mă îngenunchea...îmi fura speranța.Eram transformată într-un bulgăre ce încerca să evadeze dintr-o eră înghețată ,vroiam căldură...vroiam un foc ce putea să-mi încălzească inima,nu vroiam mult ,vroiam doar să simt că trăiesc cu adevărat.M-am sfăramat în fulgi mici ce acopereau întreaga fâșie de pământ,eram dăramată! ...Sufletul încet,încet se topea.

Cu cât mă uitam în trecut cu atât ochi mi se închideau și fără să vreau mă transofrmam în umbra a ce fusesem ,o umbră ce urma să fie doar atât: o umbră.Chiar dacă corpul îmi era tot plin de lovituri,plin de neputință ... era precum o iarnă ce avea doar un firicel cald și îndesat într-o dorință ,ascunsă în cea mai îndepărtată cameră a sufletului.Și totuși lumina mea a fost mică dar mare,adevărată și îndeajuns încât să-mi găsească scăparea.M-a găsit  și  a strâns frigul nemărginit în mâini ,l-a acoperit cu tot ce avea el mai depreț cu iubire.Căldura lui blândă îmi pulsa atunci și acum prin vene ,era un început ,un prezent și un viitor ...era dorința ce nu s-a stins și va arde dincolo de munți înghețați ,dincolo de șoapte.Este căldura ce mă face să fiu eu ,să sper ,să reușesc ... este iubirea ce mi-a deschis ochi prin ochi săi ,este o căldură ce se strecoară dacă pe ea ti-o doreși cu adevărat,este o căldură ce nu te lasă să îngheți.

Miracolul - 7 -

                                                            Capitolul 7.

Vara asta trecuse atat de repede incat nici nu m-a lasat sa ma bucur de nimic sau mai bine spus aproape de nimic,faptul ca o cunoscusem pe Amy era singurul lucru care ma facea sa mai sper sa imi continui drumul.Dar ea era departe acum ,ma intorsesem acasa doar de o zi si ii simtieam lipsa.Imi era atat de dor de ochi sai cristalini si limpezi ,imi era dor de zambetul ce mi-l afisa si ma linistea chiar daca durerea ma napustea pe dinauntru, ea era pansamentul meu.Cand murise bunica ea fusese alaturi de mine neincetat ,ma ajutase in orice si chiar daca starea mea era de neclintit ea era mereu acolo,sa ma asculte ,sa taca alaturi de mine…

Chiar daca veneam amandoi din doua parti diferite ,ne asemanam in interior.Si stiam asta doar cand eram amandoi intr-o camera ,intr-un loc nu era nevoie decat de o privire ca sa stim ce urma si un val de sentimente ce persistau prin aer.Am plecat cu sufletul strans dar plin de speranta spre urmatoarea noastra revedere ,nu imi pot lua deloc gandul de la despartirea noastra timpurie.Eram amandoi afara pe banca veche a bunici ,Amy avea fata usor palida si incerca sa zambeasca dar se vedeau clar, ca lacrimile vroiau sa ii stapaneasca chipul ,eu vedeam asta si mai vedeam cum strangea din dinti ca sa o vad optimista ,sa o vad fericita cand defapt amandoi stiam cum este,dar aveam o speranta si iubire asta ne va tine sufletele unite si pline de noi.I-am spus in treacat ,nu o facusem pana atunci dar simteam nevoia si daca trebuia sa ne despartim pentru ceva timp ,ea avea sa stie mereu asta …

- Amy ,te iubesc!

- Si eu te iubesc Jon! Iubirea asta e tot ce avem si ne va mentine in viata.

Dupa ce i-am auzit glasul dulce si subtire ce suna precum o vioara  m-am simtit impacat cu mine insumi stiam ca ne vom revedea curand ,stiam ca ea va avea sa fie frumoasa mea iubita.Am cuprins-o repede dar lent in acelasi timp in brate si i-am sarutat buzele trandafiri ,era ultimul nostru sarut pana cand ne vom revedea ,sarutul ce il voi gusta mereu ,acolo in amintrirea mea.

In casa pereti erau ticsiti de liniste ,simteam singuratatea pe dinauntrul meu si simteam ca ceva nu merge bine,ma simteam defect…sigur.Ieri cand ajusesem acasa nici nu am despachetat bine si am dat buzna sa scriu scrisoarea pentru Amy vroiam sa stie cum am ajuns iar astazi cand urma sa merg la Colegiu aveam sa o pun la posta.

Afara se simtea parfumul persistent de octombrie ,desi aici mai mereu era cald toamna mai avea si ea zilele ei mohorate iar vremea nu era nici pe departe de starea mea care inainta tot mai mult ,ma simteam de parca lasasem ceva acolo,acolo unde ma simteam acasa.M-am oprit la posta si am lasat plicul imi doream sa ma pot duce eu in locul lui sa ii mai simt din nou prezenta lui Amy si sa nu mai fiu nevoit sa plec de langa ea.Dar trebuia sa continui si imi doream sa pot face timpul asta sa zboare cat mai repede si cel mai mult imi doream sa aflu ce face ea.Mi-am tarsait pasi catre Colegiu asta era prima si minunata zi ,desi imi doream sa stau in pat si sa zac pentru ca asa ma simteam ,bolnav dar nu fizic.Cand am terminat liceul am decis in cele din urma la insistentele tatalui meu sa urmez mai departe in studierea afacerilor in marketing,desi eu detestam asta atunci am vrut numai sa il fac sa taca si ca el ma tot lauda ca ma pricep ,desi eu nu vroiam decat sa scriu.Iar cand el ma vedea cufundat in foile mele spunea ca nu am sa castig nimic din asta.Scoala era imensa cu ziduri vechi si impreuna cu aerul ce imi biciuia obraji ma ducea mult mai departe … imi doream sa fiu in cu totul si cu totul alt loc …vroiam ca Amy sa fie aici ,vroiam sa o vad zambind.Cineva m-a strigat din directia din care veneam eu si m-a trezit din reveria mea ce intervenea tot mai des de cand ma intorsesem aici asa ca mi-am intors capul :

- Hey ! Jon tu esti ?! 

Să ne refugiem.

Să ne refugiem într-un câmp de frunze ruginite
Să lăsăm timpul să fie călătorul lui ,
pentru că sentimentele sunt secundele noastre
Să păcălim ploaia într-o zi de vară,
stropii îi vom aduna şi din ei vom face zâmbete de ciocolată
Să respirăm într-un vals
Să adorăm frigul ,
pentru că aşa putem sta mai apropiaţi
Să tragem draperia de dimineaţă ,
pentru ca în colțul celălalt să vedem doi ochi ce ne caută
Să spunem la revedere la capătul firului ,
pentru a vrea să ne auzim din nou
Să dormim cu vise,
iar când ne trezim să fim legaţi într-o îmbrăţişare
Să privim în trecut
... și să vedem că acum suntem la plural
Să stăm împreună ,
pentru a putea merge o viață
Să așteptăm o revedere ,
cu aceeași emoție cântată ... din prima zi
Să eliberăm toate hârtiile zilei ,
doar pentru ai auzi glasul
Să gustăm un sărut ,
pentru al aștepta pe următorul
Să plângem ,
pentru ca el să ne facă să zâmbim
Să ne refugiem într-unul ,
să existăm.

"Locul tău e lângă mine! "

Eram prinsă în propria pânză de păianjen ,doborată ,sufocată de sentimente,obosită ca să mai pot lupta.Parcă nu mai îmi găseam nici un rost ,nici un ţel nu mai zăream...vroiam să îmi las paşi să se oprească acolo ,îmi ajunsese iar singurătatea şi neînţelegerea  sufletului meu mă apăsa tot mai tare.

Eram flămândă de iubire,simţeam cum mă sfâşâi pe dinăuntru iar respiraţia mi se amplifica tot mai tare vroia să cedez în faţa tentaţiei şi să fiu o fugară fără suflet.Să nu mai cred, să mă înec în lacrimi ciudate ce îmi înghiţeau ochi şi speranţa.Eram aproape pierdută ,lipsită de suflet ,de un loc al meu ...

Până într-o zi de decembrie cand mi-ai adus sufletul la loc, încrederea,nebunia,mi-ai încălzit privirea cu saci de fericire.Atunci am simţit-o pentru prima oară!Până atunci fusese doar o iluzie ,acum o trăiesc pe viu.Şi din acea zi de decembrie am desfăcut pânza cu putere ,am păşit în faţă cu încredere...deloc rănită şi mereu cu un chip în jurul meu.

După ce clepsidra timpului s-a avântat tot mai repede în faţă eu încă mai  aveam o îndoială ,încă neaflând care este locul meu aşa că te-am întrebat:

                                              

                                               

- Care e locul meu în lumea asta ?

Iar tu fără nici-o ezitare mi-ai răspuns.

- Locul tău e lângă mine!

Atunci am înţeles aşa cum am înţeles-o şi am simţit-o din prima clipă în care ai apărut ,în care m-ai minunat.Locul meu e cel mai de preţ.Preţul de a trăi o eternitate lângă tine.

Miracolul. - 6 -

                                                               Capitolul 6.

Acum imi era atat de greu sa o privesc in ochi dupa ce stiam ca ea aflase totul … si mai ales ca nu aflase de la mine.Dar chiar nu vroiam sa plec chiar asa pur si simplu ,ma simteam atat de apropiat de ea … nu acum cand era asa o legatura stransa intre noi.

Puteam sa ii spun doar atat Amy eu am simtit ceva special pentru tine de cand ne-am vazut si nu vreau  sa trebuiasca sa nu ne mai vedem.Ce tot zic ? O sa creada ca ii recit nu stiu din ce romane ,dar … simt pentru ea ceva foarte special si chiar o sa-i spun doar ce simt.Am fixat-o cu privirea … ochii ei albastri parca incearcau  sa se ascunda de ai mei ,dar i-am prins in final …

- Stiu ,ca nu ne cunostem decat de cateva zile si poate iti sunt un strain si ca intamplarea de zilele trecute te-a lasat buimaca ,dar asta simtisem sa fac … Amy eu chiar te plac ,poate nu ai sa ma crezi dar nu imi face placere sa plec ,dar trebuie.

- Te cred si poate spun asta prea repede nici eu nu am mai simtit ceva asemanator pentru nimeni altcineva pana acum si m-am simtit parasita nu stiu daca e cuvantul potrivit cand te-am auzit vorbind cu tatal tau … iar acum nu vom mai putea pastra legatura …

- Ba vom putea ,ne vom trimite scrisori si ne vom si vedea am sa vin in weekend sa te vad ,nu cred ca am sa pot chiar in fiecare weekend dar tot vom putea sa pastram legatura.

-Sunt de acord,numai ca imi va fi asa bine in aceasta perioada sa fi alaturi de mine mai ales acum…

Glasul sau era nedumerit de stins ,si-a fixat privirea in iarba puternic mirositoare de un verde crud ,ochii sai parca scanteaiau a ceva  … a lacrimi oare ?

- Mai ales acum de ce ? am intrebat-o fara sa ma mai gandesc la absolut nimic.

- Nu nimic … mi-a raspuns repede ,naucindu-ma si mai rau… Vroiam sa zic acum cand ne-am intalnit sa ne despartim asa repede.Mi-a aratat un zambet fortat si se vedea ca nu era sincer ,oare ce ascundea ?

- Bine dar gata sa numai vorbim despre plecari sau altele astazi vreau sa-mi petec ultima zi doar in acest loc  alaturi de tine.Am cuprins-o in brate si am privit amandoi splendoarea naturi ce ne inconjura.

                                                                             **

Orele au trecut pe nesimtite mai ales in compania lui Amy ,care de acum era iubita mea … o puteam numi asa ,frumoasa mea iubita. 

S-a ridicat brusc in picioare si dintr-o data si-a pierdut echilibrul si mai ca era sa lesine … Si-a pus o mana la cap iar cu cealalta s-a sprijinit de mine punandu-se pe picioare.

-Ce s-a intamplat ? Te simti bine ? am intrebat uimit si speriat in acelasi timp.

-Nu am nimic ,numai ca a fost o zi lunga trebuie sa ma odihnesc ,ma poti duce acasa ?

-Te duc cum sa nu,dar sigur nu ai nimic ? Pari ametita…  

-Nu am nimic ti-am spus …apoi mi-a aratat din nou acelasi  zambet sters de mai devreme.

Am apucat-o usor de mana si am pornit catre casa.Amy iarsi fixa drumul cu privirea iar eu eram foarte nedumerit de cele intamplate, simteam ca ceva se intampla cu ea ,ca imi ascunde ceva …Dar ce?Ce se intampla cu ea? Multe ganduri  imi intortocheau mintea dar in cele din urma am zis ca e doar inchipuirea mea si ne-am continuat drumul.

Douăzeci de degete unite ...

... şi vom îndura lupta ce tot vine

mâinile ne vor crăpa ...

şi tot nu le vom da drumul

vom înainta 

doar având douăzeci de degete unite

ne vom şterge frunţile cu răbdare

lipiţi vom sta ,

doar un suflet ,

ce emană emoţie 

cald şi rece ,dulce şi amar 

noi vom trăi ,nu vom supravieţui ...

orice clipă o vom mânca
                                                                                            să fim doar noi pe aceeaşi cale ,pe acelaşi drum
                                                                                    ... iluziile s-au preschimbat în scrum ,
                                                                                    aşa cum gândurile ne sunt reale acum
                                                                                    şi nu ne vom îneca în marea ce vrea să ne oprească
                                                                                    vom fi salvamari propriei iubirii ...
                                                                                    nu ne vom opri ,
                                                                                    douăzeci de degete unite,
                                                                                    veşnic vor dăinui.                                         

Miracolul. - 5 -

                                                       Capitolul 5.

Amy se uita cu lacrimi in ochi la mine imi simtea tristetea ,desi ea nu o cunoscuse de foarte mult timp pe bunica ,ii era draga …la fel si mamei ei.S-a asezat langa mine si mi-a luat capul in mainile ei spunandu-mi :

- Jon trebuie sa te linistesti ,acum trebuie sa fi puternic … bunica ta era o fiinta extrem de speciala ,era minunata cu toata lumea ,nici nu stiu cum sa iti spun sau ce sa fac ca sa te simti mai bine, ca stiu ca nu am sa reusesc ,tot ce iti pot spune este ca nu ai sa fi singur niciodata in acest moment sau in alte momente de acum in colo ,am sa fiu tot timpul langa tine…te voi face sa induri orice suferinta ,vom gasi impreuna remediul de a trece peste ele.Spunandu-mi aceste cuvinte si-a pus mana peste a mea prinzand-o intr-o strangere placuta ,insa lacrimile mele tot nu se opreau ,curgeau siroaie intregi ,inima imi era complet inundata de durere…iar sufletul imi era pur si simplu facut bucatele.

- Iti multumesc atat de mult pentru tot si ca esti langa mine ,chiar inseamna enorm… chiar nu pot sa cred ca nu am sa o mai vad ca nu o sa mai vorbesc vreodata cu ea.

- As fi vrut sa spun ca stiu cum este,dar nu e asa…durere care o simti tu acum nu si-o poate imagina nimeni ,dar va trebui sa o depasim ,incet dar vom putea …Trebuie sa ii anuntam pe parintii tai,am sa o fac eu daca vrei?

- Chiar ti-as fi foarte recunoscator daca ai face asta ,eu nu prea mai am cuvinte acum…

- Sigur vin ,imediat.

Amy i-a anuntat pe mama si tata … ei la randul lor anuntand celelalte rude pentru inmormantare.Imi e atat de greu sa spun ,dupa ce a iesit Amy din camera am stat si am privit-o cum statea ,cum dormea pur si simplu…un somn adanc si vesnic.Imi va fi asa dor de sfaturile ,de vorbele ,de tot … imi va fi asa dor de ea.

Dupa slujba ,trupul i-a fost dus ,chiar nu pot spune acel cuvant … in locul unde erau adormiti si parintii si fratii bunici era un loc si pentru ea acolo.Nu puteam sa imi iau ramas bun de la aceasta fiinta care m-a protejat in tot acest ,timp caruia ii voi fi intotdeauna recunoscator…nu aveam aceasta putere…dar era timpul.M-am apropiat de marginea gropi tinand in mana un pumn de tarana spunand:

- Nu te voi uite niciodata ,mereu vei fi in inima si sufletul meu ,te iubesc bunica! Dupa aceste cuvinte ,mama s-a apropiat de mine si m-a tras inapoi.

-Si eu sunt exact la fel ca tine si stim cat de iubitoare era cu noi toti ,dar din pacate trebuie sa o lasam sa plece…

- Eu nu o voi lasa niciodata sa plece ,nu din sufletul meu.

In spatele meu l-am observat si pe tata , care era si de data asta imbracat la costum ,de parca era gata sa plece intr-o alta afacere,defapt chiar asta cred ca avea de gand sa faca.

- Fiule trebuie sa vorbim…

- Spune …i-am raspuns pe un ton mohorat si lipsit de viata.

- Sti ca trebuie sa te intorci acasa nu e asa ? Nu mai ai mult si ai sa incepi iarasi studiile ,plus ca m-am gandit ca poate vrei sa ma ajuti cu afacerile mele.Mi-a zambit atat de fals si chiar nu intelegeam cum putea omul asta sa zambeasca intr-un asemenea moment si de cand se gandeste el in locul meu?

- Stiam ca trebuie sa incep Colegiul peste o saptamana ,si mai stiam ca mie nu imi plac deloc afacerile asa ca ,nu e nici momentul nici timpul sa vorbim despre asta.Dupa ce i-am raspus am plecat si am simtit privirea lui furioasa in spatele meu,dar trebuia sa imi adun gandurile ,trebuie sa vad cum am sa-i spun asta lui Amy,m-ai ales ca numai discutasem nimic,dupa cele intamplate…a fost totul atat de repede.Dar tot va trebui sa-i spun ,desi nu vreau sa plec de langa ea ,nu acum ,acum cand am cea mai mare nevoie de ea. 

Am fost sa o caut ,am vazut ca disparuse brusc dupa terminarea ceremoniei religioase iar la cimitir nu prea am observat-o.Statea pe marginea lacului cu picioarele in apa si privea adanc in zare,m-am indreptat usor catre ea si am prins-o de spate,ea s-a intors catre mine … avea fata seaca nu la fel de zambitoare cum o stiam eu.I-am prins mainile in ale mele si i-am spus:

- Amy trebuie sa-ti spun ceva ,chiar nu vreau deloc dar … o sa vedem noi cum vom face.

- Stiu ,Jon te-am auzit fara sa vreau ,vorbind cu tatal tau...trebuie sa pleci.

Aroma inimii noastre.

Mă joc în părul tău des şi adormit precum o noapte plină de stele arginti , ce sclipesc aşa cum ochii tăi bruni o fac.Dar ele nu au aceeaşi magie ,pentru că ele nu iubesc.Ele doar luminează castelul cerului ,însă nu la fel de frumos ,tu îmi luminezi existenţa.Eu aşa pot să trăiesc!

Îmi ţi mâna stransă cu putere dar delicat în acelaşi timp, încât mă pot cufunda în tine.Mă cufund din ce în ce mai mult ,străpung orice durere ,ajung la calea destinată şi îţi prind venele dornice ce mă întâmpină şi vor să le dau din mine,vor să le hrănesc aşa cum ele la randul lor ne hrănesc pe noi.Respir şi îţi trimit bătăile neîncetat cu acea aromă cunoscută doar de noi. Acum sunt o parte din tine!O parte ce te ţine în viaţă ,ce ne ţine pe amândoi,noi fiind un întreg infinit.Şi stau în interiorul tău cald ,ce-ţi mişcă uşor obrazul şi te face să zâmbeşti ,eu chiar te văd şi de acolo... prinsă în ramuri ce vor să ne îndepărteze,te văd.Dar aşa cum ele vin le fac să dispară pentru că am acea putere ,puterea unei inimi măreţe în două corpuri.Pentru existenţa noastră fac orice , m-aş înceca şi cu iubire de aş putea...dar pot mai mult de atât.Îţi pulsez în orice clipă acest elixir şi sunt gardianul acestui loc în care domnesc.

Sunt aşa plină de sentimentele zilelelor ce au trecut şi care or să vină ... al nostru ,trecut ,prezent viitor zace în  această luxoasă încăpere şi eu mereu voi avea grijă de ele.Îţi zăresc şoaptele ce mi se îndreaptă, sunt călăuza mea în aceasta lume din care nu voi mai ieşi .DA!Chiar de asta să nu îţi faci griji niciodată ,pentru că mereu voi sta aici ,aici îmi este locul.Voi fi acea inimă bucuroasă că este prinsă în două corpuri ,voi savura totul de aici ,va fi lumea mea ...a noastră.

 Aroma inimii noastre cu gust de iubire va fi aici permanentă!

Miracolul. - 4 -

                                                               Capitolul 4.

Era mama lui Amy care era foarte agitata si nu prea intelegeam ce vroia sa imi spuna.

- Incercati sa va linistiti ,nu prea inteleg …

- Se pare ca nu se simte deloc bine si …

- Si ? spuneti-mi va rog …avea o voce extrem de disperata chiar nu intelegeam nimic.

- Ea crede ca asta ii este sfarsitul.

Mama lui Amy avea lacrimi in ochi iar la auzul acelor cuvinte ,am zburat … am uitat de tot de moment iar in cateva minute eram in fata casei bunici.Am trantit usa cu putere si am urcat ca o vijelie sus.Usa era intredeschisa am pasit inauntru si m-am intreptat catre pat.Era intinsa si zacea usor cu fata in perna ei ,parea atat de delicata ,de plapanda … dormea.Mi-a simtit prezenta si a deschis ochi …

- Jon ,dragul meu … ma bucur ca esti aici si imi pare atat de rau, insa simt ca am oboist ,imi simt trupul fara putere si mai mult simt ca sufletul vrea liniste.

- Dar nu se poate bunica ,nu acum …tu esti atat de minunata cu toata lumea nu trebuie sa … si atunci am izbucnit in plans ,lacrimi necontrolate imi inundau obraji … simteam cum ma sufoc ,ma simteam vinovat ,inutil.  

- Asa este omul se naste ,traieste si apoi trebuie sa si plece … insa mereu te voi avea sub protectia mea ,chiar daca nu voi mai fi prezenta fizic.

- Tu chiar imi spui asta acum ,nu-i asa ? Nu-mi vine sa cred … ma simt atat de vinovat ,trebuia sa te duc la medic ,trebuia sa mai insist.

- Jon ,mereu tu ai fost mai mult decat un nepot pentru mine ,ai fost ca un fiu … si de acolo de sus te voi iubi ,sa nu uiti niciodata asta …

- Si eu la fel bunico … lacrimile sporeau tot mai mult si atunci s-a produs nefercirea.

- Sa nu uiti niciodata asta …

Si-a dat sufletul sub ochi mei ,ochi mei nefericiti … ce trebuiau sa faca ceva atunci cand i-au simtit starea ,atunci cand au vazut-o.

Nu am mai suportat si am tipat cat m-au tinut plamani.

- E NUMAI VINA MEA! Ganduri si imagini mi-au venit ca un uragan in minte iar sufletul era pur si simplu ars ,simteam cum ard pe dinauntru ,cum o parte din mine se stinsese,ea numai era … si eu nu am facut nimic ca sa impiedic asta.

Am simtit o mana calda pe spatele meu si m-am intors…

Ca să respirăm împreună.

Am numărat stelele, însă tu mi le-ai pus în palmă 

Am traversat întregi continente, doar înotând în privirea ta 

Înainte ţinteam către vise , însă acum le pot atinge

Am rupt emoţii ce s-au clădit o dată cu noi ...

Ţi-am atins obrazul şi am traversat tot ce ne veneau în cale

Lumea mea mică s-a preschimbat în TINE

Am dezlegat mistere şi am fost eroi 

Pentru prima oară am zâmbit în lacrimi

Am întâlnit acea fiinţă ce m-a răsplătit cu fericire

Specialul meu a fost creat , cu suflet pur încheiat cu o inimă ce pulsează numai iubire

Ai fost adus din absolut si m-ai găsit pe mine,ne-am găsit pe noi

Am lăsat orice frunză în vânt să se ducă ...

Am sacrificat orice picătură de timp ,ca să respirăm împreună.

                                                 

Miracolul. - 3 -

                                                           Capitolul 3.

Ziua ce se ivise se anunta a fi mai mult decat perfecta.M-am ridicat cu sufletul extrem de vesel si am tras de draperi pentru a lasa caldura soarelui sa imi trezeasca trupul pentru ca sufletul il aveam treaz inca din seara trecuta de cand am fost practic fermecat.Mi-am si pus in minte ca dupa ce voi manca am de facut ceva foarte important.

Bunica era jos si mi se parea mie sau avea o fata usor trista.

- Hey buna dimineata bunica! Ce s-a intamplat nu te simti bine ? Avea fata usor palida si niste cearcane foarte mari nu o mai vazusem asa pana acum.

-Buna dimineata dragul meu ,nu am patit nimic sti cum e cu boala mea ,iar ma trage inapoi iar imi revine insa nu e nimic grav.

Vocea ei o dadea de gol si mi-am dat imediat seama de asta … asa ca am intrebat-o:

- Sigur ? mie nu imi pare a fi nimic … cu ce te pot ajuta ,sa iti fie mai bine ?

- Nu iti face griji imi va trece sunt obijnuita ,ai micul dejun pregatit si apoi te poti bucura de ziua asta frumoasa.

- Dar tu ce vei face astazi ,bunica ?

- Nu stiu probabil pe acasa sti si tu treburi de casa.

Acum chiar simteam ca era ceva ciudat in vocea ei si chiar nu ma inselam deloc.

- Mai bine am merge la medic ,sa vedem sigur ce se intampla.

- Ti-am spus chiar nu e nimic … acum ma voi duce sus as vrea sa fiu singura …

Dupa ce mi-a spus asta mi-a zambit ,desi nu era zambetul ei acela vesel si m-am mirat foarte mult ca nu m-a intrebat ce s-a intamplat aseara ,ce fac si nu a stat cu mine cat mancam cum o facea deobicei.

Afara vantul sufla usor ,era o zi foarte frumoasa si nici daca vroiai nu puteai sa stai in casa.

Am mers pe drum gandindu-ma la ce urma sa fac si imi ziceam daca nu e bine ,daca e prea repede ,daca si iar daca insa trebuia sa fac ce imi zicea inima si daca va fi gresit voi suporta consecintele.

- Hey ,ma primit Amy cu zambetul ei obisnuit si cald. 

- Hey ,chiar m-am gandit la seara trecuta incontinuu ,stiu ca sunt prea direct ,dar …

Inima imi pulsa cu atat de multa putere incat imi puteam auzi singur bataile.

- Poti spune orice ,te ascult.

- Mama ta nu e acasa ? deci chiar nu mai puteam prelungi acel moment.

- Nu e la locul ei de munca ,insa cred ca e pe drum acum …mi-a spus ca va trece pe la bunica ta.

- Super chiar avea nevoie de companie acum ,nu se simtea atat de bine.Chestia e ca … si dupa acel moment nu am mai spus nimic m-am intreptat catre ea si am sarutat-o ,buzele noastre se potriveau perfect … acel moment era perfect iar Amy la randul ei imi raspunsese parca o explozie de artificii se auzeau in interiorul inimi mele,insa ceva a spulberat magia.

- Jon ,bunica ta trebuie sa te duci repede …