Miracolul - 7 -

                                                            Capitolul 7.

Vara asta trecuse atat de repede incat nici nu m-a lasat sa ma bucur de nimic sau mai bine spus aproape de nimic,faptul ca o cunoscusem pe Amy era singurul lucru care ma facea sa mai sper sa imi continui drumul.Dar ea era departe acum ,ma intorsesem acasa doar de o zi si ii simtieam lipsa.Imi era atat de dor de ochi sai cristalini si limpezi ,imi era dor de zambetul ce mi-l afisa si ma linistea chiar daca durerea ma napustea pe dinauntru, ea era pansamentul meu.Cand murise bunica ea fusese alaturi de mine neincetat ,ma ajutase in orice si chiar daca starea mea era de neclintit ea era mereu acolo,sa ma asculte ,sa taca alaturi de mine…

Chiar daca veneam amandoi din doua parti diferite ,ne asemanam in interior.Si stiam asta doar cand eram amandoi intr-o camera ,intr-un loc nu era nevoie decat de o privire ca sa stim ce urma si un val de sentimente ce persistau prin aer.Am plecat cu sufletul strans dar plin de speranta spre urmatoarea noastra revedere ,nu imi pot lua deloc gandul de la despartirea noastra timpurie.Eram amandoi afara pe banca veche a bunici ,Amy avea fata usor palida si incerca sa zambeasca dar se vedeau clar, ca lacrimile vroiau sa ii stapaneasca chipul ,eu vedeam asta si mai vedeam cum strangea din dinti ca sa o vad optimista ,sa o vad fericita cand defapt amandoi stiam cum este,dar aveam o speranta si iubire asta ne va tine sufletele unite si pline de noi.I-am spus in treacat ,nu o facusem pana atunci dar simteam nevoia si daca trebuia sa ne despartim pentru ceva timp ,ea avea sa stie mereu asta …

- Amy ,te iubesc!

- Si eu te iubesc Jon! Iubirea asta e tot ce avem si ne va mentine in viata.

Dupa ce i-am auzit glasul dulce si subtire ce suna precum o vioara  m-am simtit impacat cu mine insumi stiam ca ne vom revedea curand ,stiam ca ea va avea sa fie frumoasa mea iubita.Am cuprins-o repede dar lent in acelasi timp in brate si i-am sarutat buzele trandafiri ,era ultimul nostru sarut pana cand ne vom revedea ,sarutul ce il voi gusta mereu ,acolo in amintrirea mea.

In casa pereti erau ticsiti de liniste ,simteam singuratatea pe dinauntrul meu si simteam ca ceva nu merge bine,ma simteam defect…sigur.Ieri cand ajusesem acasa nici nu am despachetat bine si am dat buzna sa scriu scrisoarea pentru Amy vroiam sa stie cum am ajuns iar astazi cand urma sa merg la Colegiu aveam sa o pun la posta.

Afara se simtea parfumul persistent de octombrie ,desi aici mai mereu era cald toamna mai avea si ea zilele ei mohorate iar vremea nu era nici pe departe de starea mea care inainta tot mai mult ,ma simteam de parca lasasem ceva acolo,acolo unde ma simteam acasa.M-am oprit la posta si am lasat plicul imi doream sa ma pot duce eu in locul lui sa ii mai simt din nou prezenta lui Amy si sa nu mai fiu nevoit sa plec de langa ea.Dar trebuia sa continui si imi doream sa pot face timpul asta sa zboare cat mai repede si cel mai mult imi doream sa aflu ce face ea.Mi-am tarsait pasi catre Colegiu asta era prima si minunata zi ,desi imi doream sa stau in pat si sa zac pentru ca asa ma simteam ,bolnav dar nu fizic.Cand am terminat liceul am decis in cele din urma la insistentele tatalui meu sa urmez mai departe in studierea afacerilor in marketing,desi eu detestam asta atunci am vrut numai sa il fac sa taca si ca el ma tot lauda ca ma pricep ,desi eu nu vroiam decat sa scriu.Iar cand el ma vedea cufundat in foile mele spunea ca nu am sa castig nimic din asta.Scoala era imensa cu ziduri vechi si impreuna cu aerul ce imi biciuia obraji ma ducea mult mai departe … imi doream sa fiu in cu totul si cu totul alt loc …vroiam ca Amy sa fie aici ,vroiam sa o vad zambind.Cineva m-a strigat din directia din care veneam eu si m-a trezit din reveria mea ce intervenea tot mai des de cand ma intorsesem aici asa ca mi-am intors capul :

- Hey ! Jon tu esti ?!