De-ai fi un descendent al cerului ti-aș transforma trupul într-o imensă galaxie a iubirii și te-aș iubi până la ultima constelație.Aș alunga fiecare nor ce-ți diminuează reflexia senină... plină de amor.
De-ai fi o emoție ,ți-aș cuprinde aura-n mine și te-aș iubi până la refuz ,încât si el s-ar sinchisi să te aibă.
De-ai fi haina ce o port te-aș ține îmbrățișat doar pentru a-ți simți cusăturile ,textura și toată împletitura ce mă învăluie ,te-aș petici și tot te-aș iubi.
De-ai fi oxigenul.Ah! Ce te-aș mai respira!Încât, universul ar rămâne stins de lipa ta.Te-aș inhala până la ultima suflare și tot nu mi-ar ajunge.
De-ai fi muzica ,te-aș asculta până la epuizare.Ton ,semiton ,ton...regat viu de sonete.
De-ai fi luna ,te-aș călăuzi în noapte ,ca să-mi poți dărui mai de aproape eclipsa ta de inspirație.
De-ai fi ploaia ,aș făgădui să-mi înec ființa în profunzimea picăturilor tale ,să mă fac una cu tine,să fim doar un singur strop de simțire.
De-ai fi un zâmbet ,te-aș creiona pe a mea față fără oprire ,te-aș fixa acolo doar pentru mine.
De-ai fi un drum ,aș vrea să mă intersectez cu tine ,te-aș străbate în lung și-n lat fără oprire ,centimetru cu centimetru.Și tot te-aș iubi.
De-ai fi un gând , te-aș purta cu mine zi și noapte,chiar de-ar fi fost să înnebunesc și tot mi te-aș scoate din crepusculul minți.
De-ai fi hrana ,ti-aș savura în tăcere până și ultima bucățică fără să te pot termina vreodată.Te-aș îndesa în mine ,profund ...aș fi continuu flămândă de tine.
De-ai fi o existență ,aș vrea să fi a mea să te pot privi,admira,îngriji,cuprinde,respira,să te pot iubi..Dar ești ,dincolo de constelații,emoții ,ploi ,zâmbete ,gânduri ,drumuri ...dincolo de cer ,de lună ,de aer și chiar dincolo de hrană.Tu ești aici, al meu suflet ,tu ești totul și te iubesc!
