Plutire , șaizeci.

șaizeci de secunde lipite cu ipsos în iubire

dansul lebedei albe ce-și înalță ciocul melodios 

șaizeci de sclipiri ale unui minut  în treacăt 

adormi împletit în visul de șaizeci de clipe 

amorțeala zilei friguroase te-a împietrit , 

în șaizeci de molecule îndesate în propriul corp

un geamăt de șaizeci de decibeli ,de bucurie

șaizeci de zile în care l-ai ținut de mană ,l-ai sărutat ,l-ai savurat

șaizeci de ani înnodați într-o eternitate , înghițită în propria-ți ființă 

șaizeci scurt , îndelung

o sticlă înfundată cu ei plutește pe marea învolburată 

în șaizeci de vâsle date 

spre asfințit.

Iubire la plus infinit.

" Porumbelul cu aripi de sentimente dulcegi s-a cuibărit în scorbura inimii mele și soarbe din ea fără de-ncetat. "

Ne mâncăm trupurile fragede cu gust de dor, un minus pe ici pe colo stă răzvrătit căci el e un mincinos.Ne păcălește ,se păcălește singur știe că în matematica sufletelor noastre totul va curge cu plus.Ne împărțim în jos ,în sus ... în luni și marți și rămâne tot un pătrat perfect.Ne scădem din tot și din nimic ,avem aripi căci putem zbura tot un infinit.Dormim pe cercuri si pătrate ,grafice cu x și y ... ciudat de frumos cum ne trezim îmbrățișați cu ore sfârșite în plus.

Negativul zace și el într-un unghi departe ,departe de 0,departe de noi.Neintrând în raza noastră de curcubee legănate, de ari cântate.

Fugim de timp plecați către un mister ... va fi un altul ,acolo departe spre o înmulțire cu noi ,de doi.

Ne amestecăm în mii și zeci de probleme ,exerciții ce ne frunzăresc zilele pline de praf către văzduh ...

Doi într-un spațiu paralel, complicați dar atât de simpli ce purtăm în a noastră respirație de iubire dincolo de infinit ,mereu cu plus.

                                                          

Felinar.

Două bucle aurii îmi surâd ștrengare din spatele salcâmului.Oază de liliac și iasomie.

Pași micuți ascund mica ei lume prin care îmi transmite dorințe muzicale.

Ochii căprui ,sticloși asemeni tatălui ei mă țin sub observație ,îmi atinge rochia albă și îi zâmbesc.Parcă un burețel umplut cu căldură simt atunci când îi iau mânuța într-a mea.

O iau ghemotoc în brațe în timp ce își înalță întrebătoare un oftat.

" - Oare stele pot dormi atunci când noi le privim ? "

" - Nu ele sunt felinarul cerului ,nu se rușinează." Își îngroapă obraji de catifea în umărul meu , și privește patul luminat de deasupra noastră.

"-  Dar luna ? " 

" - Luna este becul ce dă viață felinarului ... care se stinge ziua iar următoarea zi e din nou încărcat."

Capul ei micuț cade copleșit iar pleoapele ei întrebătoare fac cunoștință cu tăramul viselor.

viitor.poveste.copil.magie.mami.zahăr.

Felinarul rămane în depărtare de neprins ,de neatins.

Buclele aurii ale fetiței dansează pe gâtul meu, o pun ușor în pat.

E noapte.

Va fi o nouă zi în care își va ridica ochii cunoscători și va întreba de fluturi ...

E noapte.

Și felinarul surâde aprins pe masa noastră veche de castan.