Căldura din frig.

Căldura produsă de iubirea ta creează dependență mai apăsat decât o ciocolată caldă.

Vânt,frig,ploaie,nea și eu un suflet aruncat într-o închisoare de gheață.Tunetul învolburat ce mă apăsa,mă strivea și mă sugruma cu durere,mă îngenunchea...îmi fura speranța.Eram transformată într-un bulgăre ce încerca să evadeze dintr-o eră înghețată ,vroiam căldură...vroiam un foc ce putea să-mi încălzească inima,nu vroiam mult ,vroiam doar să simt că trăiesc cu adevărat.M-am sfăramat în fulgi mici ce acopereau întreaga fâșie de pământ,eram dăramată! ...Sufletul încet,încet se topea.

Cu cât mă uitam în trecut cu atât ochi mi se închideau și fără să vreau mă transofrmam în umbra a ce fusesem ,o umbră ce urma să fie doar atât: o umbră.Chiar dacă corpul îmi era tot plin de lovituri,plin de neputință ... era precum o iarnă ce avea doar un firicel cald și îndesat într-o dorință ,ascunsă în cea mai îndepărtată cameră a sufletului.Și totuși lumina mea a fost mică dar mare,adevărată și îndeajuns încât să-mi găsească scăparea.M-a găsit  și  a strâns frigul nemărginit în mâini ,l-a acoperit cu tot ce avea el mai depreț cu iubire.Căldura lui blândă îmi pulsa atunci și acum prin vene ,era un început ,un prezent și un viitor ...era dorința ce nu s-a stins și va arde dincolo de munți înghețați ,dincolo de șoapte.Este căldura ce mă face să fiu eu ,să sper ,să reușesc ... este iubirea ce mi-a deschis ochi prin ochi săi ,este o căldură ce se strecoară dacă pe ea ti-o doreși cu adevărat,este o căldură ce nu te lasă să îngheți.