Miros de portocale

Simt miros profund în încheieturile tale ,miros adânc ,dulceag.Convulsii de plăcere îmi respiră sub pași temători și rigizi asemenea unei coji de portocale.Sub sâmburi ce vibrează o poveste în devenire ,o poveste plină de suspine ,trecut ,prezent și viitor, o poveste ce nu a încetat nicicând să fie. A NOASTRĂ! E sărbătoare ! Și îmi proptesc capul sub copacul inimii tale, mă îmbie.Mă dezmierzi cu fiecare atingere a ramuri tale ,îmi miroși existența ,freamătul din care sunt făcută și mă hipnotizezi din ce în ce mai mult. Simt lipsa de aer și doar aroma ta mă mai eclipsează ,o respir cu atâta foame ,doar eu, doar pentru mine! Portocalele sunt un însemn divin ,un însemn ce-mi evadează emoțiile până pe șira spinării.Chiar de-i trecut ,chiar de-i târziu nu va înceta să fie precum un basm într-o seară de decembrie.Zgribuliți într-un colț ...doar de noi știuți cu gândurile împachetate. Departe.Nu ne vom ofili ,vom rămâne proaspeți și vom reînvia cu siguranța de a fi iar și iar împreună .Sub același ceas ,sub aceeași seară de decembrie ,sub aceiași noi ,sub aceeași iubire ...sub același miros de portocale.

Aș vrea să fugim dincolo de toate ,de lume ,de ei ! Să simțim doar o singură bătaie ce ne ține de mână, cea a inimii  noastre și o adiere prea amețitoare de portocale.