Foame de cuvinte . . .

Și , în miezul neînțelegeri mele , îmi ridic aripa și zbor 

Ating cerul plin de contemplație , toate năzuințele mele par atât de mici pe lângă el.Îmi miroase a dor de mine ,dor de necunoscut așezat pe o farfurie mare și stirbă de revelații , dor flămând de suflet încât tremură însăși, bătaia inimii prelucrată în duet.Și cerul e flămând de-a rândul ... cheamă infinitul din închisa streșină de pieirii ,de armonie ... e fraged și dulce cu aromă de putere , poate fi savurat până la ultima înghițitură precum o zi de vară eternă în iubire.

Mă descalță de constelați și îmi bagă luna în buzunar.E tandru dincolo de întinsul tăceri , vorbește doar când vrea el.Mă seacă, uitarea , însă mă încântă prin noapte ... îmi așterne fire de cuvinte la colțul sufletului.

E mare și râvnește încet , încet ... îți pune piedică dar nu te oprești. E lin , și îți aparține atât de mult ,încât ai uitat.

E timpul ce se prelinge ,pe fruntea-ți plină de ieri și de astăzi ... sunt întrebări și răspunsuri.

E dorința ce-ți clipește neîncetat , și-ți încheagă sângele în vene.

Sunt eu , îmi descătușez ființa ce zbiară cu  toți dinții ... încât poate atinge și vidul.