Miracolul. - 9 -

Stiu ca nu am mai pus de mult un capitol de la poveste dar nu prea am mai avut timpul necesar  ,so here is! :) sper sa scriu mai des la ea de acum incolo ,oricum nu am sa o las balta. :D Lectura placuta! >:D< 

                                                             Capitolul 9.

DUPA CE AM ASTERNUT ,toate intrebarile si gandurile ce ma nelinisteau am impaturit hartia si m-am indreptat catre usa ,numai puteam astepta nici-o secunda asa ca am plecat grabit sa o las la posta ca sa ajunga cat mai repede la Amy ,cu fiecare pas gandurile deveneau si mai tulburi de parca imi intunecau gandirea … imi dadeau tot soiul de imagini de neinteles.Asa ca am inceput sa merg mai repede in pustiul drumului ce-mi strangea pielea si speranta.

                                                                              **

Dupa doua luni …

Vantul suna melodios si resimtit a sfarsit de toamna ,frunzele copacilor cadeau amortite pe pamantul rece … era rece ,era de neconceput cum trecusera doua luni si eu numai auzisem nimic de Amy ,numai daduse nici un semn.Cand i-am trimis ce-a de-a doua scrisoare am asteptat zile intregi sa primesc un raspuns ,macar ceva ,ea disparuse.Timpul se scursese dar parca tot neclintit il simteam … imi aduceam aminte in fiecare zi de acele putine momente pe care le petrecusem impreuna ,de noi de mirosul sau de iasomie si de zambetul sau ce imi faceau ochi sa danseze de fericire.Dar din toate astea numai ramasese nimic ,i-am mai trimis si alte scrisori si nici la ele nu mi-a raspuns ,parca ceva se sfasiase in interiorul meu ,pe zi ce trecea ziceam ca o sa imi raspunda si mai trecea inca una si inca una si tot asa ,nimic … insa de data asta nu am sa mai astept am sa fac tot ce imi sta in putinta ca sa aflu acele raspunsuri ce ma tot macina ,am sa ma duc sa o caut…chiar astazi dupa cursuri.

M-am indreptat cu mintea ravasita si gandurile intortochiate catre cladirea ce ma tinea prizonier in calea fericiri.Mergeam cu privirea tintita in podea , eram complet detasat de ce era in jurul meu ,vroiam doar sa evadez din aceasta cusca.Am mai facut un pas si am simtit un blocaj in drumul meu cand mi-am ridicat privirea am zarit acelasi par lung si blond si acei ochi verzi spintecatori,Rebekah !

 -Buna ! Nu te mai vazusem de mult prin zona , simteam atat de mult nevoia sa vorbesc cu cineva …

Am ezitat putin si apoi i-am raspuns.

- Mhm buna! Da ,pai am fost doar la cursuri si atat … nu am mai ramas si la alte activitati.

- Mare pacat … s-a apropiat si m-ai mult de mine dupa cum iti spuneam simteam tare mult nevoia sa vorbesc cu cineva iar tu pari singurul caruia as putea sa ma descarc.Dupa o secunda, ce a spus asta m-a strans puternic in brate incat abia mai puteam respira.

In spatele meu simteam o umbra parca respirandu-mi in ceafa,m-am desprins din strasoare si mi-am intors repede capul ,nu era o umbra ci o persoana … ce o luase la fuga imediat ce m-am intors dar am putut sa o recunosc.Acelasi par de culoarea piersici coapte ,aceeasi mireasma nu putea fi decat ea … Amy!

Am iesit ca un vartej din cladire nu mi-a mai pasat peste cine am dat sau daca am lovit pe cineva ,eu trebuia sa aflu adevarul.

Cand am ajuns afara in dreptul ei ,mi-am pus mainile pe genunchi pentru a-mi recupera resuflarea ,desi era fata alerga incredibil de repede.

- Amy stai! Am strigat-o raspicat incat vocea mea a sunat ca un ecou ce se spargea in mii de directi si ea s-a intors.

Avea fata palida si usoare cearcane ,arata diferit de cum o vazusem eu ultima oara ,arata slabita…

- D-daa … mi-a raspuns cu un glas temator si intrerupt.

- Ce e cu tine ? Ti-am trimis atatea scrisori si nu am primit niciun raspuns ,mi-am facut atatea grji pentru tine,iar acum vi si fugi de mine ,ce s-a intamplat ?

- Nu trebuia … nu am avut cum sa-ti mai raspund ,s-a intamplat ceva cu posta la noi si pana isi revine numai putem trimite scrisori… Ceva in glasul ei o dadea de gol stiam ca nu spune adevarul. Asa ca am venit cu mama ,nu ti-am spus dar mai avem ceva rude pe aici si eram doar in trecere si am zis sa iti fac o surpriza ,dar se pare ca tu esti cel care m-a surprins.

- Nu e deloc adevarat ! Eu chiar astazi vroiam sa te caut ,pentru ca numai stiam nimic de tine si ti-am simtit enorm de mult lipsa in tot acest timp.

Privea frunzele vestejite ,apoi mi-a spus…

- Poate nu e dar ,suntem atat de departe unul de altul si tu trebuie sa iti urmezi drumul iar eu pe al meu care este… nu trebuie sa te mai simti legat de mine cel mai bine ar fi sa plec,sa iti dau drumul.

- Cum adica sa pleci ? De tot? si nu ma simt deloc legat de tine …Amy eu ,te iubesc!

Si-a ridicat privirea de la frunze si s-a uitat la mine lacrimile incepeau sa-i inunde ochi si parca se abtinea sa nu arate asta.

- Da ma intorc acasa ,mama ma astepta … e cel mai bine asa.Tu trebuie sa iti vezi de viitorul tau si cu timpul ma vei uita…eu am sa o fac!

- Cum poti spune asta ? Niciodata nu o sa te pot uita … si cred ca nici tu nu inteleg de ce imi spui toate astea …! Ce e cu tine ?Eram complet derutat iar sufletul urla in mine ...

- Nimic ,doar trebuie sa plec … ai grija de tine. 

Dupa ce mi-a spus acele cuvinte chiar asta a si facut m-a lasat sa o privesc cum pleaca eu nici numai realizam ce s-a intamplat cu adevarat ,credeam ca visez si ca in curand am sa ma trezesc si totul va fi bine.Dar durerea asta sufocanta nu era un vis ,era reala.

Nu dormisem deloc in acea seara si nu credeam ca aveam sa mai fiu linistit ,cum putea sa plece asa fara sa nu-mi dea macar o explicatie ? De ce asa dintr-o data ? Desi incercam sa-mi raspund singur nu ajungeam la nici un raspuns concret.Usa camerei mele s-a deschis larg si am vazut-o pe mama ,avea chipul speriat de parca vazuse o fantoma si s-a apropiat de patul meu !

- Dragul meu am aflat acum … vreau sa fi calm te rog ,stiu cat de greu e pentru tine …

- Ce s-a intamplat mama ? Inima a inceput sa bata cu putere de parca vroia sa-mi iasa din piept.

- E vorba de Amy …

- Ce a patit ? Spune odata! Nu mi-am mai putut controla tremurul din voce parca glasul meu vorbea singur.

- … e la spital.

- Nu se poate...