Scrisu-i parfumul de mosc, scrisu-i legănul plin de emoţii, scrisu-i un roi de fluturi ce îşi zbat trăirile în adâncul existenţei mele.

miercuri, 20 iunie 2012

Căzută în lumea lor.Capitolul 5.


                                          Capitolul 5.Prinsă în propriile sentimente.


-Am ajuns! Spuse Amanda închizând uşa după ea şi lăsând punga cu cele luate pe o masă apropiata.
-Abea acum ,parcă ţi-am spus ceva dar tu sigur ai făcut cu ai crezut nu cum ţi-am spus eu.Femeia îi adresă o privire atât de urâcioasă încât Amanda se întristă toată.
-Am mers mai încet ,spuse ea deodată cu un glas ameţit.Ştia că nu îi putea spune de întâlnirea cu Rose,chiar dacă nu era în totalitate sigură că aceasta o va ajuta însă îi promisese asta şi acel sentiment o liniştise, gândul că cineva o va ajuta să evadeze din acea cuşcă.Şi mai era şi David mătuşa nu trebuia să afle nici în ruputul capului că îl văzuse iarăşi.Îi era frică să nu îi facă ceva simţea că femeia asta e o ameninţare pentru toată lumea nu numai pentru ea şi chiar nu vroia să fie ea de vina iar acum poate că era mai bine să il ocolească pe David deşi sentimentul acela când era în preajma sa îi facea atât de bine.
-Bun acum voi pregăti ceva de mâncat,tu poţi aştepta aici sau nu ştiu să încerci să te mai concentrezi poate mă poţi ajuta la treburile mele.
-Bine ,fata avea un ton atât de stins în glas şi îşi îndrumă picioarele către încăperea în care se afla acel glob care îi dădea o uşoară teamă numai la vederea sa. 
Se puse pe unul din scaunele de acolo şi aşteptă în tăcere ,însă gândurile nu puteau să nu ii se ducă la David ,era o agitaţie de sentimente în interiorul său …şi acum parcă îi scapă printre degete şansa de a mai sta puţin în preajma lui.Se gândea că poate după ziua de azi nu îl va mai întâlni ,poate el nu o va mai căuta şi poate că nici Rose nu îşi va mai aminti de ea ,poate că va rămâne aici captivă pe veci.
-De ce îmi tot vine în minte imaginea lui?De ce simt că mi se strânge stomacul de emoţie şi tremur atunci când îmi vorbeşte ? Fata nu ştia că il plăcea ,nu avea de unde să ştie pentru că nu mai întâlnise acel sentiment ,nu avea de unde să ştie cum trebuie să reacţioneze.Era atât de plăcut inima îi tresări iar în marginea guri i  se ivi un zâmbet ,îi apărură tot felul de imagini …îl văzu pe David aproape de ea ţinând-o de mână şi transmitându-i o căldură magică ce o putea face să uite de tot având doar chipul său în faţă zâmbindu-i.Apoi simţi cum el îi despirinde uşor mâinile şi se îndepărtează dar tot privind-o de această dată ne mai zâmbind până când  dispăru de tot. Amanda a rămas pe loc privind pustiul din locul unde stătea David ,devenind tot mai desprinsă de realitate…
-Bun mâncarea e gata!,se auzi mătuşa ei din bucătărie.
Fata tresări în picioare şi gândurile ei parcă se spulberară într-un colţişor îndepărtat al minţi.însă starea pe care o avea acum cu siguranţă nu o putea explica , însă ceva ştia.Ştia că are nevoie de el!
După ce termină cu masa ,mătuşa îi povesti tot soiul de lucruri şi că trebuie să  o ajute în treaba ei iar apoi va fi răsplătită însă Amanda tăcu pe tot parcursul discuţiei nici măcar nu încercă să o privească.
-Acum te poţi duce la culcare mâine va fi o zi mare!
Zi mare ce va avea să spuna prin asta? spuse fata în gândul său iar pe faţa ei se arăta din nou teama până în cel mai îndepărtat locşor al corpului.
Se aşeză lin în pat,luând o pernă şi strângând-o tare în braţe îşi îndreptă privirea asupra tavanului.Îşi aminti de visul său ce tocmai îl avusese nu îşi putea lua gândul de la el,oare ce avea să însemne ?De ce David dispăruse pur şi simplu? Oare era o prevestire ,că ceva urma să se întâmple? Chiar nu îşi putea explica deloc.Apoi îşi aminti de ce îi spusese mătuşa că mâine va fi o zi mare,zi mare pentru ce ?Nici nu trecuse mult de când o pusese să încerce ceva,acum ce va fi de data asta ?
Îşi simţi ochii grei şi preferă să nu se mai gândească ,vroia doar atât să ştie care este rostul ei … şi în adâncul sufletului mii de sentimente adormite ieşeau la suprafaţă.Ea vroia doar atât iubire!

15 comentarii:

  1. O zi mareee?!Uuui,chiar sunt curioasa ce se va intampla....Superb si capitolul acesta,imi place povestea,e captivanta!:):X

    RăspundețiȘtergere
  2. Oare ce o sa fie in acea zi?:-s
    Ceva de rau? sper ca nu ceva de rau.
    Foarte frumos:x

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai sa vezi atunci ;)) dau doar un indiciu urmatorul va fi mult mai captivant! :D Multumesc mult :x

      Ștergere
  3. Atâta susoans pe aici!Oare ce rezervă ziua aceea?

    RăspundețiȘtergere
  4. oare de ce am impresia că nu o să-mi placă ziua ei cea mare ?! :)) îmi place maxim :x abia aştept next-ul :x

    Până atunci ai ceva de la mine <3

    http://noi2siunblog.blogspot.ro/2012/06/100.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai impresia bine! :)) ma bucur atat de mult ca iti place! >:D<
      Si multumesc foarte mult pentru surpriza ,e atat de draguta! <33

      Ștergere
    2. Eh, e doar o iluzie, nu sunt aşa de drăguţă ;))
      Mai ai o surpriză aşa de vară :*:*:*

      http://noi2siunblog.blogspot.ro/2012/06/si-timpul-trece.html

      Ștergere
    3. Multumesc din suflet Adry! :x am vazut-o si ba da esti foarte draguta! >:D< :*:*

      Ștergere
  5. nu-mi place de femia asta:-s
    abia astept urmatoarea parte:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eh pai trebuia si un personaj negativ ;)) ma bucur ca o astepti! >:D<

      Ștergere
  6. Woww:X:X Iubesc povestea asta<3. Abia astept continuarea. Foarte frumos:*

    RăspundețiȘtergere

Primesc ce sufletul îţi cântă ...

Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPic Image and video hosting by TinyPic